Surse din cadrul Eurocontrol, organizația care administrează traficul aerian din Europa, au declarat că experții au discutat în privat cu omologii lor ucraineni despre o potențială amenințare după ce peste 20 de avioane militare ucrainene au fost distruse de rebelii susținuți de Rusia, afirmă publicația britanică.
Cu toate acestea, ucrainenii au continuat să lase avioanele să survoleze zona afectată. Sursele citate au declarat că Eurocontrol nu are competența de a interveni în deciziile țărilor, precizează Sunday Times.
Potrivit Russia Today, care citează cotidianul britanic, Ucraina a fost de acord doar să crească înălțimea minimă la care puteau zbura avioanele civile în regiune de la opt la 9,7 kilometri.
„Învinovățesc autoritățile ucrainene pentru că nu au închis spațiul aerian și Malaysia Airlines pentru că nu a luat decizia de a evita țara”, a declarat Robby Oehlers, al cărui văr a decedat în accident, pentru Sunday Times.
Pasagerii avionului malaysian au murit din considerente financiare și politice, a declarat Elmar Giemulla, avocatul familiilor a patru victime de origine germană.
„Probabil că autoritățile ucrainene au vrut să evite pierderea veniturilor din taxele de tranzit – de până la un miliard de dolari pe an – și din motive politice, având în vedere că închiderea spațiului aerian înseamnă recunoașterea pierderii controlului și a suveranității”, a declarat Giemulla.